Maternitatea ca datorie - sau ce alegem intre a fi "super-femeie" si a nu distruge vieti?

Maternitatea ca datorie - sau ce alegem intre a fi

 

Sa fii femeie in Romania este o provocare chiar și astazi. Sunt multe "roluri" ingrate pe care societatea romaneasca le atribuie femeilor. De exemplu, "femeia sac de box", sau "femeia ca debușeu pentru frustrarea macho". Se vede acest rol de la veselia cu care te injura diversi barbați la volan, pentru simplul fapt ca esti femeie, pana la agresivitatea fizica și verbala care modeleaza o buna parte din relatiile de cuplu.  Un alt rol este "femeia ca servitoare" - doar unul din preceptele clasice de educare a fetitelor din Romania este ca trebuie sa faca treaba in casa, iar de aici pana la a se inhama la jug nu este decat un singur pas, usor de facut in conditiile violentei educationale de la noi, care sacrifica valoarea de sine și personalitatea copiilor. Daca ne uitam spre "campul muncii", acolo e "femeia - sexul slab", iar daca e slaba, atunci e "normal", e "de la sine inteles", e "legitim" ca salariul pe care il primeste sa fie mai mic, ca oportunitatile care ii sunt oferite sa fie mai reduse, ca sansa la promovare si la implicare de pe picior de egalitate sa fie nu un drept unanim recunoscut, ci, mai degraba, o victorie castigata adesea in lupta la baioneta cu barbati care o privesc de sus, zambind ironic: "e femeie". Oh, da! Si mai e un rol, atat de promovat, incat a devenit un model pentru zeci, sute de fete tinere si o aspiratie pentru barbati dornici de recunoastere sociala: "femeia Louis Vuitton", sau "femeia obiect decorativ", ca o pervertire trista si consumista a feminitatii si frumusetii.

 

Exemplele de roluri sociale nefericite pot continua. Ele se inradacineaza in stereotipuri adanci in societatea noastra, care sunt cultivate cu nonsalanta in continuare prin educatie, produse media, discursul public, initiative si atitudini politice uluitoare, discurs religios, glume de doi bani si o lipsa totala de respect si de responsabilitate fata de CELALALT, indiferent de gen. Premisa lor este ca femeia este inferioara barbatului, iar aceasta inferioritate se traduce in toate formele existentei sociale a femeii si a barbatului.

 

Eu sunt femeie, dar ADN-ul meu m-a facut imuna la aceasta stereotipizare. Am mers pe drumul meu, uitandu-ma insa cu atentie, distanta si uneori cu revolta atat la barbatii cat si la femeile care cultiva, permit, dau viata acestor roluri stereotipice. Le-am luat ca provocari si ca repere ale unui drum care nu este pentru mine. Iar daca pot sa-i inspir pe altii sa renunte la aceste roluri false, care sterg umanitatea din femeie si - implicit - din barbati, o fac cu bucurie.

 

Exista insa o tema stereotipica ce ma revolta mai mult decat oricare alta: maternitatea. Si spun acest lucru de pe pozitia unei femei pentru care propria ei maternitate reprezinta experienta initiatica a vietii ei, nedepasita și neegalata de nicio alta pana acum.  Falsitatea cu care este tratata maternitatea in societatea noastra este dureroasa si periculoasa, iar ingredientele care compun acest stereotip ne umplu cotidianul, atat la nivel public cat si privat. Iata cateva exemple:  Imaginea generala cultivata este de pufulet roz sau bleu-ciel, in functie de genul bebelusului asteptat sau proaspat nascut. La nivel normativ - maternitatea este definita in mod traditional ca datorie a femeii, in timp ce barbatul, dupa un rol pasager, pleaca la treburile lui mult mai importante. La nivel profesional - imaginea stereotipica este aceea ca o femeie cu copii da un randament si mai redus decat o femeie, care oricum e mai putin performanta decat un barbat, deci si sansele si oportunitatile scad.

 

In aceste conditii, mai vorbeste cineva despre dificultatile si provocarile maternitatii? Nimeni! De ce? Mai e loc de o dezbatere serioasa printre atatea stereotipuri? Poate sa fie ceva dificil pe un norisor atat de roz si de bleu-ciel, promovat in nestire prin discursul de marketing, care ne-ar vinde cu un bebelus haios si inocent orice nu poate vinde cu imaginea unei femei sexy? Are dreptul femeia sa isi puna problema dificultatii si a provocarilor inerente maternitatii in conditiile in care societatea, familia si educatia i-au trasat DATORIA de a fi mama, iar esecul pe aceasta linie ar insemna anularea valorii ei personale? Stie ea cum sa gestioneze aceste probleme cata vreme se priveste pe sine prin lentilele puse de stereotipurile sociale, iar acestea si toti cei care cred in ele - societatea, familia, colegii, prietenii - ignora tocmai elementul de baza al existentei ei: faptul ca e doar un om, adesea slabit de oboseala si de stress, de intrebari si de trairi noi, in fata celei mai mari provocari a vietii ei, care ii aduce si cea mai mare fericire - aceea de a fi dat viata unui alt om, nu doar la nastere, ci in fiecare secunda ce urmeaza venirii pe lume a copilului.

 

In aceste conditii, maternitatea devine din cand in cand si subiect de discurs politic. Nu ar fi o problema in sine - natalitatea ca tema de politici publice este legitima si necesara -, dar la noi este una din marile teme ale societatii tratate nu prost, ci extrem de prost de clasa politica. In urma cu aproximativ un an, in Parlament a circulat un proiect de lege privind avortul absolut aiuritor, care urmarea sa oblige femeile sa discute mai intai cu un psiholog si numai dupa ce obtineau aceasta bifa puteau sa se programeze pentru intrerupere de sarcina. Dramele care se intampla la nastere in  spitalele din Romania nu au fost inca pe deplin documentate - desi in ultima vreme au fost o serie de materiale jurnalistice exceptionale  - si nici abordate. O lipsa mai mare de atentie au doar dramele care apar dupa nastere, in perioada de post-partum, in casele tinerelor familii, pe fondul unei educatii precare pe tema maternitatii si a lipsei unei asistențe pentru mama/ lauza care sa includa sprijinul psihologic si trainingul pentru dezvoltarea unor abilitati de baza pentru perioada aceasta atat de sensibila (de la alaptare, pana la gestionarea programului bebelusului, protectia și intarirea mamei pe fondul schimbarilor hormonale si psihologice, etc). Singura institutie care are o practica riguroasa pentru perioada de post-partum in Romania este Biserica Ortodoxa, care obliga o femeie lauza care intra in biserica sa se supuna unei slujbe care sa o curete de pacate, de parca a da nastere unei vieti, a fi parte din miracolul vietii poate fi ceva murdar.

 

In aceste conditii, in urma cu cateva zile, seful statului a vorbit si el despre maternitate. Din punctul de vedere al agendei prezidentiale, era un subiect nou, dar abordarea a fost una clasica.  Cliseul în care s-a simtit familiar si justificat sa vorbeasca a fost cel al "maternitatii ca datorie" fata de societate, pentru a opri declinul natalitatii. Performanta sa personala a fost sa puna acest cliseu intr-o alta perspectiva stereotipica - cea rasista, anti-tiganeasca, in conditiile in care femeile carora li se adresa erau femei active, femei de afaceri, deci femei cu un succes profesional care le-a permis sa depaseasca cel putin una din conditionarile clasice, stereotipice asociate femeii romance. Pentru cei atasați de rolurile traditionale alocate acesteia - despre care am vorbit la inceputul acestui articol - poate fi chiar un moment de varf, in care femeia romanca primeste de fapt un spor de rol social: devine o „super-femeie", "arma impotriva inmultirii tiganilor", o alta tema stereotipica ce viciaza mentalul romanesc.

 

Exista momente in care, daca vorbim, aratam doar ca suntem "pafaristi".  Cu totii putem trece prin astfel de momente, de la orele de curs, cand ne iau la întrebari profesorii, pana la diverse momente din viata noastra profesionala si sociala. Cel mai sanatos in astfel de cazuri este sa tacem cat mai repede, sa ne cerem scuze pentru ca am gresit si sa incercam sa corectam greseala.

 

Daca privim maternitatea doar din perspectiva numerelor - cati nou-născuți vii/ morți înregistrează România anual și din ce etnie - avem o problemă reală la sistemul de valori și la înțelegerea profunzimii si a importantei acestui act. A ingropa importanta maternitatii in stereotipuri de orice fel si in indiferenta inseamna de fapt sa ratam tocmai sansele pe care aceasta ni le ofera, atat la nivel individual, cat si ca societate. O sansa unica la innoire, innoirea prin fiecare viata noua care vine pe lume.

 

 

Dar aceasta sansa exista doar atata vreme cat cream conditiile pentru implinirea fiecarei noi vieti la nivelul potentialului sau autentic. De aceea, a vorbi de maternitate ca si cum aceasta s-ar limita la nastere e o greseala. Maternitatea este o experienta pentru toata viata si este o responsabilitate. Adultii nu doar ca aduc copii pe lume, ci le modeleaza viata prin tot ce fac si ce spun ei. Maternitatea poate fi implinita atata vreme cat noi, atat ca societate cat si ca indivizi, putem sa asiguram copiilor nostri sansa unei educatii puternice, care sa-i formeze ca oameni cu valori morale si increzatori in puterea si in destinul lor, fie ca sunt romani, romi, germani, maghiari, sau de orice alta etnie, fie ca sunt saraci sau bogati, de la oras sau de la sat.

 

A da viata in mod autentic inseamna a construi vieti. Daca oamenii politici vorbesc, gandesc si iau initiative legate de maternitate si de natalitate pornind de la stereotipuri ca cele de mai sus, riscul trist este sa dam viata fara sa putem construi vieti. Si atunci doar distrugem vieti. Merita oare?

 

 

 

Back