Provocarea lui Enescu

Provocarea lui Enescu

O data la doi ani, Bucurestiul isi schimba ritmul. Rutina cotidiana prinde muzicalitate cu Festivalul "George Enescu". Dincolo de sarbatoare, festivalul bate cateva recorduri: este cel mai mare eveniment cultural international organizat de Romania si pentru care suntem recunoscuti pe plan extern; are o credibilitate suficient de puternica incat sa aduca la noi unele din cele mai faimoase orchestre si  artisti ai lumii;  este cel mai puternic brand cultural al Romaniei; este cel mai puternic magnet pentru turisti straini (15.000 dintre biletele individuale au fost vandute in primele trei saptamani in strainatate); este cel mai iubit eveniment cultural de la noi. 

 

Dincolo de aceste atuuri, exista, mai mult sau mai putin pe fata, o critica legata de banii cu care Festivalul este finantat de la bugetul de stat. Sunt unele voci care spun ca i se dau prea multi bani, pentru cat de saraca este Romania. Sunt altii care spun ca, tocmai pentru ca se aloca atatia bani pentru Enescu, celelalte domenii ale culturii sunt subfinantate. Nu ar fi prima oara in Romania cand un succes este ingropat nu in  laude, ci in oftaturi si carcoteli. De aceea, la nivelul de dezvoltare la care a ajuns Enescu si in contextul actual al relatiilor internationale, in care promovarea culturala a devenit parte a puterii exercitate de statele dezvoltate pe scena internationala, Romania are de gestionat o adevarata provocare: "Ce facem cu Festivalul Enescu?".

 

Exista doua abordari majore posibile. Prima este valorificarea oportunitatii strategice pe care acest Festival o aduce Romaniei, prin dezvoltarea unei strategii de diplomatie publica pornind de la el. Festivalul Enescu are toate datele pentru deveni un adevarat instrument de promovare culturala a Romaniei, o locomotiva pentru imaginea de tara, daca administratia hotaraste o astfel de abordare, care ar insemna:

  • promovarea imaginii externe pornind de la Festival si de la George Enescu;
  • dezvoltarea turismului cultural in jurul evenimentului si a altor destinatii turistice in completare (tot mai multi tur-operatori includ Romania in oferte datorita Festivalului);
  • dezvoltarea serviciilor, ceea ce ar duce la dinamizarea vietii economice a Bucureștiului si a oraselor in care au loc concerte;
  • dezvoltarea infrastructurii culturale, cu precadere a unei sali adecvate de concerte, tinand cont de nevoile unui Festival international;
  • incurajarea vietii artistice si a formarii noilor generatii de artisti din domeniul muzicii clasice;
  • dezvoltarea altor activitati culturale cu valoare recunoscuta;
  • dezvoltarea infrastructurii de acces, a patrimoniului cultural a utilizarii tehnologiei.
  • consolidarea relatiilor bilaterale, prin activitati de diplomatie publica.

 

Alternativa, ar fi sa nu se mai investeasca in Festival, pe principiul ca"i s-a dat prea mult" sau ca sunt prea multi straini in Festival si banii trebuie dati pentru artistii romani. O astfel de abordare ar ingropa cel mai plin de potential proiect cultural pe care il are Romania. Nu ar fi ceva de nemaivazut, dar pierderea ar fi importanta.

 

Intr-o epoca in care globalizarea niveleaza, iar statele cauta solutii culturale de pozitionare pe scena internationala si de promovare a intereselor strategice, a nu valorifica strategic un atu precum Festivalul "George Enescu" inseamna sa nu vezi gaina cu oua de aur din curtea ta, dar sa dai bani pe struti.

 

De aceea este nevoie de o schimbare de paradigma in ceea ce priveste promovarea de tara, pornind de la promovarea culturala, integrarea mai multor domenii de activitate si a unor actori interesati diversi - din mediul public si privat -, o schimbare legislativa si financiara, finantarea activitatii culturale in general si crearea unor instrumente de comunicare moderne si eficiente. Provocarea lui Enescu este simpla asadar: "Putem trece la nivelul urmator, sau dam inapoi?"

 

Oana Marinescu

 

 

 

Back