Război în Deltă?!

Război în Deltă?!

Foreign Policy Romania/ Adevarul, 3.08.2010

 

Orice face România este, la nivel discursiv, rău pentru Ucraina. De ce apar mereu la graniţa româno-ucraineană „pseudo-poveşti de război“? Indiferent de putere, Kievul produce acelaşi discurs: România este Ameninţarea. Ca şi când tânărul stat ucrainean ar avea nevoie de un inamic extern inventat pentru a se consolida.

Este mai uşor să stârneşti un conflict decât să faci o pace. Şi mai uşor e să creezi un conflict din cuvinte. Ca să existe, ajunge să se vorbească despre el. Aşa se face că unele ştiri dinspre Ucraina sună alarmist.

„Noile divergenţe teritoriale dintre Ucraina şi România capătă rapid caracter de conflict internaţional: recent, Kievul a adus această chestiune în atenţia Comisiei Europene" (Hotnews.ro, citând Nezavisimaia Gazeta).

Cititorul s-ar putea gândi dacă, în vacanţa din Deltă nu va da pe canale de luptători români şi ucraineni! În final, în acelaşi material, un analist ucrainean calmează spiritele, spunând că nu există riscul unui conflict armat - dar asta după ce aflăm despre guerilla economică şi revendicările teritoriale ale României, sub protecţia SUA şi a UE.

Conform tratatului de frontieră din 2003, o Comisie mixtă româno-ucraineană verifică traseul frontierei comune, pentru a actualiza documentaţia, care să o înlocuiască pe cea din anii '70.

 

„Revendicările teritoriale"

Dreptul internaţional prevede că pe cursurile apelor linia de frontieră este pe mijlocul canalului navigabil. În cei 40 de ani, cursul Dunării a suferit schimbări geomorfologice.

Potrivit României, aceasta justifică trasarea liniei pe mijlocul canalului navigabil, ceea ce ar duce „la schimbarea apartenenţei unor insuliţe".

Potrivit Ucrainei, România formulează noi pretenţii teritoriale şi vrea să anexeze şi insula Maican, după ce a mai luat din teritoriul ucrainean, prin decizia CIJ din 2009.

„Revendicările teritoriale" sunt însă pseudo-poveşti de război. Kievul a convenit cu Bucureştiul prin tratat asupra modului concret de demarcare a frontierei. Procesul de la Haga nu a fost un diferend teritorial. Perimetrul obţinut de România nu aparţinuse Ucrainei, iar platoul continental şi zona economică exclusivă - obiectul disputei - nu fac parte, legal, din teritoriul de stat.

Din 2009, punctele de trecere a frontierei cu Ucraina au fost dotate cu scannere ultraperformante. România trebuie să asigure protecţia graniţei de est a UE, conform cerinţelor Uniunii şi pentru a intra în 2011 în spaţiul Schengen, iar acele aparate chiar ajută la combaterea contrabandei, inclusiv în beneficiul Ucrainei. Discursul propagandistic ucrainean spune însă o poveste despre „guerilla economică" a României împotriva Ucrainei...

Revizuirea Convenţiei asupra Regimului Navigaţiei pe Dunăre de la Belgrad, demarată de România în 2001, s-a împotmolit. Kievul vrea sa includă Bâstroe în domeniul de aplicare a Convenţiei. Adică să-i dea bază legală.

Bucureştiul se opune, dată fiind poziţia sa, împărtăşită şi de organismele internaţionale abilitate, privind ilegalitatea proiectului. „Guerilla economică" e invocată iar: Ucraina spune că România respinge Bâstroe pe considerente comerciale, fiind mai ieftin. Dar România nu percepe taxe comerciale pentru Sulina, care e inclusă din 1948 în Convenţia de la Belgrad, ceea ce impune ca taxele să fie strict pentru a asigura navigabilitatea.

 

Fumigene de uz intern

Unitatea de discurs este evidentă: România este un pericol pentru Ucraina. Tema poate fi sursă de legitimare şi de coeziune internă, să mascheze eşecuri, sau să fie extrapolată la adresa UE şi a SUA, aliaţii „duşmanului". Cum propaganda este bine înrădăcinată, uşurinţa transferului sugerează o posibilă utilizare cu o miză mai mare.

Pe de altă parte, pe cât de recurentă este tema pretenţiilor României în Ucraina, pe atât de absentă este ea în România. Ceea ce spune multe despre distanţa dintre pseudo-poveştile de război de la graniţa cu Ucraina şi realitatea din România.

 

Citeste articolul

Back