Tăcerea dlui Rutte: de ce trebuia premierul olandez să meargă în Parlamentul European

Tăcerea dlui Rutte: de ce trebuia premierul olandez să meargă în Parlamentul European

Extremismul și populismul sunt fantomele care bântuie Europa secolului XXI. Ele amăgesc cu rezolvarea problemelor cu care se confruntă bătrânul continent, subminând însuși fundamentul sistemelor democratice. Criza economică, cu tot ceea ce aduce ea mai dur pentru viața europenilor de zi cu zi - sărăcia, nesiguranța zilei de mâine, neîncrederea, suferința - creează un teren fertil pentru aceste curente, idei, discursuri și chiar inițiative, câtă vreme valorile fundamentale europene sunt uitate, ignorate sau luate în derâdere ca fiind învechite.


Dar putem să fim indiferenți sau să trecem cu vederea atunci când discursul urii se aude în agora? Există oare vreun motiv legitim pentru a tăcea în astfel de cazuri?


Olanda este în această perioadă piatra de încercare pentru confruntarea dintre discursul urii și valorile europene. Partidul Libertății, de extremă dreaptă condus de Geert Wilders a publicat un website xenofob, care invită cetățenii olandezi să se plângă de problemele pe care le au de suferit din cauza cetățenilor din România, Bulgaria, Polonia și alte state est-europene veniți în Olanda. În primele 48 de ore de funcționare, site-ul a înregistrat 22.000 de "plângeri", iar ulterior, potrivit unor relatari de presa, numărul acestora a crescut până la 40.000. Aceasta reconfirmă faptul că PVV are o audiență căreia i se adresează și pe care o menține activă și implicată - în măsura în care poate online-ul să o facă - consolidându-și astfel bazinul electoral și notorietatea publică.


De la publicarea site-ului, premierul olandez Mark Rutte a refuzat în mod constant să ia atitudine sau să se delimiteze față de această inițiativă. Înaltul oficial a rezistat în aceste săptămâni, pe poziția sa, în fața unor presiuni și demersuri venite din toate părțile. Pe plan intern au luat atitudine presa olandeză, specialiști, reprezentanți ai mediului de afaceri. În relația bilaterală, 10 state europene au făcut demersuri în acest sens, inclusiv publice, atât la nivel de ambasadori cât și la nivel înalt. Pe plan european acțiunile au fost la mai multe niveluri: președintele Parlamentului European Martin Schulz a avut o întâlnire și o discuție în acest sens cu primul ministru olandez; Parlamentul European a convocat o dezbatere pe această problemă și l-a invitat pe premierul olandez; Comisia Europeană și comisari europeni s-au pronunțat împotriva site-ului PVV; Consiliul European a avut pe agendă această problemă, ridicată inclusiv de România.


Argumentul șefului guvernului de la Haga pentru tăcerea sa a fost că site-ul PVV nu este al guvernului. El a declarat public că nu va face niciun alt comentariu pe acest subiect și a refuzat inclusiv invitația de a participa la sesiunea din 13 martie a Parlamentului European. Domnul Rutte conduce un guvern care nu este extremist. Este un guvern de centru dreapta, dar este minoritar și rezistă la putere datorită sprijinului tacit al PVV. Având în vedere refuzul încăpățânat de a lua atitudine sau măcar de a se distanța în orice fel - chiar și cu o formulă diplomatică - de inițiativa plină de ură a PVV, se poate deduce că un gest în acest sens din partea sa ar însemna ca în secunda doi Guvernul său să cadă.


Realitatea dură este însă exact la antipozi față de pesudo-argumentul dlui Rutte. Ceea ce uită domnia sa - și mulți alți politicieni din diverse țări care fac diverse compromisuri cu zona extremistă și populistă - este că, în spațiul public, și tăcerea transmite un mesaj. În acest caz, mesajul este periculos: ea legitimează existența în spațiu public olandez și european a unui discurs al urii și al intoleranței etnice. Implicit, dl Rutte pare să spună prin argumentul său: "Nu este inițiativa guvernului, deci nu este responsabilitatea mea ca prim-ministru". Realitatea este că este responsabilitatea sa să ia atitudine, având în vedere tocmai funcția în care se află, cu sprijinul PVV!


În primul rând, este responsabilitatea sa ca prim-ministru al unei țări democratice și semnatare a acordurilor europene să se asigure că valorile fundamentale ale statului de drept și ale Europei sunt promovate și respectate pe perioada guvernării sale.


În al doilea rând este responsabilitatea sa ca prim-ministru să se gândească la interesul cetățenilor olandezi care l-au votat. Oare dezvoltarea unei pepiniere extremiste în spațiul public olandez este în interesul alegătorilor săi sau al societății olandeze în ansamblul său?


În al treilea rând este responsabilitatea sa ca prim-ministru să se gândească la consecințele de viitor. Sunt fapte concrete în istoria recentă care au arătat că discursul urii, lăsat să evolueze în libertate, a degenerat în acte ale urii. În momentul în care cuvintele nu mai sunt de ajuns, ura devine faptă criminală: discriminare, mașini incendiate, magazine vandalizate, agresiuni fizice asupra persoanelor individualizate ca fiind "sursă a răului" și în final crima. Din păcate, chiar Europa a fost uneori scena tranformării discursului urii în act al urii, iar opinia publică s-a șocat doar atunci când răul s-a produs.


Dar oare de ce să ne șocăm când se întâmplă așa ceva, când putem să prevenim, luând atitudine și să contracarăm? În final, să spui unor oameni atrași de discursul extremist că de fapt sunt păcăliți nu este ceva rău. Să spui propriilor tăi alegători că tu nu validezi intoleranța și lipsa de respect, nu este ceva rău, mai ales că mai târziu ar putea fi ei înșiși victime ale intoleranței și lipsei de respect. Să arăți partenerilor tăi la nivel european că țara ta este consistentă cu valorile fundamentale enunțate de tratatele pe care le-a semnat și cu poziția asumată în UE iar nu este ceva rău. Să spui cetățenilor altor țări europene, cu care Olanda are schimburi comerciale uluitoare, că tu nu susții afirmațiile discriminatoare și agresive ale PVV la adresa lor, iar nu este ceva rău.


Pentru toate aceste motive, ar fi fost bine ca primul-ministru olandez să accepte invitația de a merge în Parlamentul European. Ar fi fost dificil, e drept. Dar ar fi fost o bună ocazie să se delimiteze de un curent periculos, o buruiană toxică care se dezvoltă în societatea olandeză protejată de tăcerea sa.


Întrebarea este: Ce va urma? Coabitarea tăcută cu PVV dă și alte rezultate care vorbesc cu voce tare despre cum acționează această toxicitate. Vetoul Olandei față de intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, în ciuda îndeplinirii criteriilor prevăzute în acord, un veto fundamentat de fapt doar de aceeași situație politică internă și de condiționarea Guvernului de sprijinul PVV, este un exemplu grăitor în acest sens.


Așadar, revenind la întrebarea formulată la începutul acestui articol, răspunsul simplu ar fi: tăcerea în fața discurului urii nu este legitimă, indiferent de calculele politice, economice sau personale pe care ni le putem face. Ține de înțelepciunea populară faptul că întotdeauna vine un moment al plății. Ceea ce trebuie să fim conștienți este că discursul urii acționează rapid, consecințele nelăsîndu-se așteptate. De aceea este important ca fiecare dintre noi, simpli cetățeni europeni sau persoane cu o anumită vizibilitate publică să nu ne molipsim de "tăcerea domnului Rutte" și să luăm apărarea proiectului european în fața celor care subminează tocmai fundamentul de valori al Europei printr-un discurs de acest gen. Ar fi o solidaritate în atitudine și o reafirmare a valorilor împotriva discursului urii sau a tăcerilor complice, indiferent de modul în care acționăm. Acest articol este expresia unei astfel de atitudini!

 

Source: www.contributors.ro

 

Back